Software User's Guide

Table Of Contents
Imprimarea şi comunicarea prin fax
129
8
Efectuarea simultană a operaţiilor de scanare, imprimare şi
trimitere a faxurilor 8
Aparatul dvs. poate imprima de pe calculator în timp ce trimite sau primeşte un fax în memorie sau în timp
ce scanează un document în calculator. Trimiterea faxurilor nu va fi oprită în timp ce se imprimă un document
de pe calculator. Totuşi, atunci când aparatul copiază sau primeşte un fax pe hârtie, acesta opreşte temporar
operaţiunea de imprimare de pe calculator, apoi reia imprimarea când copierea sau primirea faxului s-a
încheiat.
Alegerea opţiunilor de setare a paginii 8
Puteţi configura setările de Paper Size (Dimensiune hârtie), Orientation (Orientare) şi Scale (Scară).
a Dintr-o aplicaţie precum Apple TextEdit, faceţi clic pe File (Fişier), iar apoi pe Page Setup (Iniţializare
pagină). Aveţi grijă să fie ales Brother MFC-XXXX (unde XXXX reprezintă numele modelului dvs.) în
meniul pop-up Format for (Formatare pentru). Puteţi modifica setările de Paper Size (Dimensiune
hârtie), Orientation (Orientare) şi Scale (Scară), iar apoi faceţi clic pe OK.
b Dintr-o aplicaţie precum Apple TextEdit, faceţi clic pe File (Fişier), apoi pe Print (Tipărire) pentru a
începe imprimarea.
(Mac OS X 10.4.11)