Users Guide

34 Difuzoare
Difuzoare
Laptopurile şi tabletele au difuzoare încorporate pentru ieşirea sunetului. Şi
desktopurile au un difuzor încorporat. Dar acesta este utilizat numai pentru
a reda bipurile care indică erori sau defecţiuni.
Puteţi conecta difuzoare externe la computer sau tabletă. Difuzoarele se pot
utiliza prin conector de sunet de 3,5 mm, USB sau prin conexiune wireless
cu computerul.
În general, difuzoarele sunt catalogate după numărul canalelor de sunet de
care dispun, cum ar fi; 2, 2.1, 5.1, 7.1 etc. Cifra de dinaintea punctului indică
numărul de canale, iar cifra de după punct indică subwooferul.
NOTĂ: Placa de sunet şi difuzoarele trebuie să accepte 5.1/7.1 canale
pentru a produce sunet prin canalele 5.1/7.1.
Sistemul audio 2.1
2.1 se referă la un sistem cu două difuzoare (canalul stâng şi canalul drept) şi
un subwoofer.
Sistemul audio 5.1
5.1 se referă la numărul de canale audio din majoritatea configuraţiilor cu
sunet surround. Un sistem audio 5.1 utilizează cinci canale audio principale
(faţă stânga, faţă dreapta, centru, surround stânga şi surround dreapta) şi un
canal audio de frecvenţă joasă.
Sistemul audio 7.1
7.1 se referă la numărul de canale audio din majoritatea configuraţiilor cu
sunet surround. Un sistem audio 7.1 utilizează două boxe suplimentare
(spate stânga şi spate dreapta) în combinaţie cu sistemul audio 5.1. Pentru
mai multe informaţii privind configurarea sistemului audio, consultaţi
secţiunea Configurarea sunetului”.