User manual

consumate rapid sau trebuie gătite imediat şi
apoi recongelate (după ce s-au răcit).
Dezgheţarea
Alimentele congelate, înainte de a fi utilizate,
pot fi dezgheţate în compartimentul frigider
sau la temperatura camerei, în funcţie de tim-
pul de care dispuneţi pentru această opera-
ţiune.
Bucăţile mici pot fi gătite congelate, direct din
congelator: în acest caz, durata de coacere
va fi mai mare.
Rafturile detaşabile
Pe pereţii frigiderului se află o serie de ghida-
je, astfel încât rafturile să poată fi poziţionate
după dorinţă.
Suportul pentru sticle
Puneţi sticlele (cu gura îndreptată înainte) în
raftul poziţionat anterior.
Important Dacă raftul este poziţionat
orizontal, puneţi numai sticle închise.
Acest suport pentru sticle poate fi înclinat
pentru a stoca sticle deschise anterior. Pen-
tru a obţine acest rezultat, trageţi raftul în sus
astfel încât să se poată roti în sus şi să fie pus
pe următorul nivel mai înalt.
Poziţionarea rafturilor de pe uşă
Pentru a permite conservarea pachetelor cu
alimente de diferite dimensiuni, rafturile de pe
uşă pot fi poziţionate la înălţimi diferite.
Pentru a efectua aceste reglări, procedaţi
după cum urmează:
Trageţi treptat raftul în direcţia săgeţilor până
când se eliberează, apoi re-poziţionaţi-l con-
form necesităţilor.
Cutia pentru alimente proaspete
Compartimentul cutiei pentru alimente
proaspete este potrivit pentru păstrarea ali-
mentelor proaspete cum ar fi peştele, car-
nea, fructele de mare, pentru că temperatura
este mai mică aici decât în restul frigiderului.
62 electrolux