User manual

UTILIZAREA ZILNICĂ
RAFTURILE DETAŞABILE
Pe pereţii frigiderului se află o serie de ghi-
daje, astfel încât rafturile să poată fi poziţio-
nate după dorinţă.
SUPORTUL PENTRU STICLE
Puneţi sticlele (cu gura îndreptată înainte) în
raftul poziţionat anterior.
Important Dacă raftul este poziţionat
orizontal, puneţi numai sticle închise.
Acest suport pentru sticle poate fi înclinat
pentru a stoca sticle deschise anterior.
Pentru a obţine acest rezultat, trageţi raftul
în sus astfel încât să se poată roti în sus şi
să fie pus pe următorul nivel mai înalt.
SERTARUL PENTRU LEGUME CU
CONTROL AL UMIDITĂŢII
Sertarul este potrivit pentru păstrarea fruc-
telor şi legumelor.
În sertar există un
separator care poate
fi plasat în diferite
poziţii, pentru a per-
mite cea mai bună
împărţire a spaţiului,
în funcţie de nevoile
personale.
Pentru a separa le-
gumele şi fructele de
umiditatea care s-ar putea forma pe partea
inferioară a suprafeţei există un grilaj (dacă
este prevăzut) pe fundul sertarului.
Toate piesele din interiorul sertarului pot fi
scoase pentru a fi curăţate
Pentru a regla umidi-
tatea din sertarul
pentru legume,
există un dispozitiv
cu fante (reglabile
prin intermediul unui
mâner ajustabil).
Când fantele de ven-
tilaţie sunt închise:
conţinutul natural de
umezeală al alimentelor din compartimente-
le pentru fructe şi legume este păstrat un
timp mai îndelungat.
Când locaşurile de ventilare sunt deschise:
o circulaţie mai mare de aer are ca rezultat
un conţinut mai redus de umiditate a aerului
în compartimentele pentru fructe şi legume.
electrolux 55