Training

7 Indicii utile
Dacă întâmpinaţi probleme cu computerul, cu monitorul sau cu software-ul, înainte de a efectua alte
operaţiuni, consultaţi lista următoare de sugestii generale:
Verificaţi dacă computerul şi monitorul sunt conectate la o priză electrică.
Verificaţi dacă computerul este pornit şi dacă indicatorul luminos de alimentare este aprins.
Verificaţi dacă monitorul este pornit şi dacă indicatorul luminos al monitorului este aprins.
Dacă monitorul este întunecat, activaţi controalele pentru luminozitate şi contrast ale acestuia.
Ţineţi apăsată orice tastă. Dacă sistemul emite un semnal sonor, înseamnă că tastatura funcţionează
corect.
Aveţi grijă ca nici o conexiune prin cablu să nu fie slăbită sau incorectă.
Porniţi computerul, apăsând pe orice tastă sau apăsând butonul de alimentare. Dacă sistemul rămâne în
modul de suspendare, opriţi computerul ţinând apăsat butonul de alimentare timp de cel puţin patru
secunde. Apoi apăsaţi din nou butonul de alimentare pentru a reporni computerul. Dacă sistemul nu se
opreşte, deconectaţi cablul de alimentare, aşteptaţi câteva secunde, apoi conectaţi–l la loc. Dacă în
programul Computer Setup este setată opţiunea de pornire automată în caz de întrerupere a alimentării,
computerul reporneşte automat. Dacă nu reporneşte, apăsaţi butonul de alimentare pentru a porni
computerul.
După ce instalaţi o placă de extensie sau o componentă opţională care nu este plug-and-play,
configuraţi din nou computerul.
Verificaţi dacă au fost instalate toate driverele necesare pentru dispozitive. De exemplu, dacă utilizaţi o
imprimantă, este necesar un driver pentru modelul respectiv de imprimantă.
Înainte de pornire, scoateţi toate suporturile amovibile (CD, DVD sau dispozitiv USB) din sistem.
Dacă aţi instalat un alt sistem de operare decât cel instalat din fabrică, verificaţi dacă acesta este
acceptat de sistem.
Dacă sistemul are mai multe surse video (încorporate, adaptoare PCI sau PCI-Express) instalate (sursele
video încorporate sunt oferite numai pe anumite modele) şi un singur monitor, monitorul trebuie
conectat la conectorul monitorului de pe sursa selectată ca sursă de intrare principală. În timpul pornirii,
ceilalţi conectori ai monitorului sunt dezactivaţi, iar dacă monitorul este conectat la aceste porturi,
monitorul nu va funcţiona. Puteţi selecta care să fie sursa de intrare implicită din utilitarul de
configurare a computerului.
ATENŢIE: Când computerul este conectat la o sursă de curent alternativ, la placa de sistem se aplică
întotdeauna o tensiune. Înainte de a deschide computerul, pentru a împiedica orice deteriorare a plăcii de
sistem, trebuiedeconectaţi cablul de alimentare de la sursa de alimentare.
12 Capitolul 7 Indicii utile