User Guide - Windows 7
Dezafectarea unui acumulator înlocuibil de către utilizator
AVERTISMENT! Pentru a reduce riscul de incendiu sau pericolul de vătămare prin arsuri, nu dezasamblaţi,
nu spargeţi şi nu găuriţi acumulatorul; nu scurtcircuitaţi contactele externe; nu aruncaţi acumulatorul în foc
sau în apă.
Pentru dezafectarea corectă a acumulatorului, consultaţi Notificări despre reglementări, siguranţă şi mediu.
Pentru a accesa acest ghid, selectaţi Start > Toate programele > Ajutor şi Asistenţă HP > HP Support
Assistant > Următorul > Computerul meu > User Guides (Ghiduri pentru utilizatori).
Înlocuirea unui acumulator înlocuibil de către utilizator
Instrumentul Verificare acumulator din HP Support Assistant vă indică să înlocuiţi acumulatorul când un
element intern nu se încarcă corect sau când capacitatea de stocare a acumulatorului a atins un nivel scăzut.
Dacă acumulatorul este acoperit de o garanţie HP, instrucţiunile includ un ID de garanţie. Un mesaj vă îndrumă
spre site-ul Web HP pentru mai multe informaţii despre comandarea unui acumulator de schimb.
Funcţionarea cu alimentare de la sursa externă de c.a.
Pentru informaţii despre conectarea la sursa de c.a., consultaţi posterul Instrucţiuni de configurare furnizat în
cutia computerului.
Computerul nu utilizează alimentarea de la acumulator când computerul este conectat la sursa de alimentare
externă de c.a. cu un adaptor de c.a. aprobat sau cu un dispozitiv opţional de andocare/extensie.
AVERTISMENT! Pentru a reduce posibilele probleme de siguranţă, utilizaţi numai adaptorul de c.a. livrat
împreună cu computerul, un adaptor de c.a. de schimb furnizat de HP sau un adaptor de c.a. compatibil
achiziţionat de la HP.
Conectaţi computerul la sursa externă de c.a. în oricare din condiţiile următoare:
AVERTISMENT! Nu încărcaţi acumulatorul computerului în timp ce sunteţi la bordul avionului.
●
Când încărcaţi sau calibraţi un acumulator
●
Când instalaţi sau modificaţi software-ul de sistem
●
Când scrieţi informaţii pe un disc (numai la anumite produse)
●
Când executaţi programul Defragmentare disc pe computere cu unităţi de disc interne
●
Când efectuaţi o copiere de rezervă sau o recuperare
Când conectaţi computerul la sursa de alimentare externă de c.a.:
●
Acumulatorul începe să se încarce.
●
Luminozitatea ecranului creşte.
●
Pictograma indicatorului de încărcare a acumulatorului de pe desktop-ul Windows îşi modifică aspectul.
Când deconectaţi sursa de alimentare externă de c.a., se întâmplă următoarele:
●
Computerul comută pe alimentarea de la acumulator.
●
Luminozitatea ecranului se reduce automat pentru a economisi energia acumulatorului.
●
Pictograma indicatorului de încărcare a acumulatorului de pe desktop-ul Windows îşi modifică aspectul.
Funcţionarea cu alimentare de la sursa externă de c.a. 43