User guide
Crearea suporturilor de recuperare HP (numai la anumite produse)
Dacă este posibil, verificaţi prezenţa partiţiei de recuperare şi a partiţiei Windows. Faceţi clic dreapta pe 
meniul Start, selectaţi Explorer, apoi selectaţi Acest PC.
●
În cazul în care computerul nu listează partiţia Windows şi partiţia de recuperare, puteţi obţine suporturi 
de recuperare a sistemului de la serviciul de asistenţă. Puteţi găsi informaţii de contact pe site-ul web 
HP. Mergeţi la http://www.hp.com/support, selectaţi ţara/regiunea şi urmaţi instrucţiunile de pe ecran.
Puteţi utiliza instrumentele din Windows pentru a crea puncte de restaurare a sistemului şi pentru a crea 
copii de rezervă ale informaţiilor personale, consultaţi Utilizarea instrumentelor din Windows, 
la pagina 52.
●
În cazul în care computerul listează partiţia de recuperare şi partiţia Windows, puteţi utiliza HP Recovery 
Manager pentru a crea suporturi de recuperare după ce configuraţi cu succes computerul. Aceste 
suporturi de recuperare pot fi utilizate pentru a efectua o recuperare a sistemului dacă unitatea de disc 
devine coruptă. Procedura de recuperare a sistemului reinstalează sistemul de operare original şi 
programele software instalate din fabrică, apoi configurează setările pentru programe. Suporturile de 
recuperare HP se pot utiliza şi pentru a particulariza sistemul sau pentru a restaura imaginea din fabrică 
la înlocuirea unităţii de disc.
–
Se poate crea un singur set de suporturi de recuperare. Manevraţi cu grijă aceste instrumente de 
recuperare şi păstraţi-le într-un loc sigur.
–
HP Recovery Manager examinează computerul şi determină capacitatea de stocare necesară 
pentru suportul care va fi necesar.
–
Pentru a crea discuri de recuperare, computerul trebuie să dispună de o unitate optică cu 
capabilitate de scriere DVD şi trebuie să utilizaţi numai discuri goale DVD-R, DVD+R, DVD-R DL sau 
DVD+R DL de înaltă calitate. Nu utilizaţi discuri reinscriptibile precum discurile CD±RW, DVD±RW, 
DVD±RW cu strat dublu sau BD-RE (Blu-ray reinscriptibile); acestea nu sunt compatibile cu 
software-ul HP Recovery Manager. Sau, ca variantă alternativă, puteţi utiliza o unitate ash USB 
goală de înaltă calitate. 
–
În cazul în care computerul nu include o unitate optică de scriere DVD integrată, dar doriţi să creaţi 
suporturi de recuperare DVD, puteţi utiliza o unitate optică externă opţională (achiziţionată 
separat) pentru a crea discuri de recuperare. Dacă utilizaţi o unitate optică externă, aceasta trebuie 
conectată direct la un port USB de pe computer; unitatea nu poate fi conectată la un port USB de pe 
un dispozitiv extern, precum un hub USB. Dacă nu puteţi crea un suport DVD, puteţi obţine discuri 
de recuperare pentru computer de la HP. Puteţi găsi informaţii de contact pe site-ul web HP. 
Mergeţi la http://www.hp.com/support, selectaţi ţara/regiunea şi urmaţi instrucţiunile de pe 
ecran.
–
Înainte de a începe crearea suporturilor de recuperare, asiguraţi-vă că aţi conectat computerul la 
sursa de c.a.
–
Procesul de creare poate dura mai mult de o oră. Nu întrerupeţi procesul de creare.
–
Dacă este necesar, puteţi ieşi din program înainte de a finaliza crearea tuturor DVD-urilor de 
recuperare. HP Recovery Manager va termina inscripţionarea DVD-ului curent. La următoarea 
deschidere a programului HP Recovery Manager, vi se va solicita să continuaţi.
Pentru a crea suporturi de recuperare HP:
IMPORTANT: Pentru o tabletă cu tastatură detaşabilă, conectaţi tableta la suportul tastaturii înainte de a 
începe aceşti paşi.
Crearea suporturilor de recuperare şi a copiilor de rezervă 51










