user's Guide
Trimiterea unui fax standard de la computer
Puteţi să trimiteţi pe fax un document direct de la computer fără să îl imprimaţi mai întâi.
Pentru a utiliza această caracteristică, asiguraţi-vă că aţi instalat pe computer software-ul imprimantei HP, că
imprimanta este conectată la o linie telefonică funcţională şi că funcţia de fax este configurată şi
funcţionează corect.
Pentru a trimite un fax standard de la computer (Windows)
1. Deschideţi documentul pe care doriţi să îl transmiteţi prin fax de pe computer.
2. În meniul File (Fişier) al aplicaţiei, faceţi clic pe Print (Imprimare).
3. Din lista Nume, selectaţi imprimanta care are „fax” in nume.
4. Pentru a modifica setările (cum ar fi selectarea unui document ca fax alb-negru sau color), faceţi clic pe
butonul care deschide caseta de dialog Proprietăţi. În funcţie de aplicaţia software utilizată, butonul
poate avea o denumire de tipul Properties (Proprietăţi), Options (Opţiuni), Printer Setup (Configurare
imprimantă), Printer (Imprimantă) sau Preferences (Preferinţe).
5. După ce aţi modificat orice alte setări, faceţi clic pe OK.
6. Faceţi clic pe Print (Imprimare) sau pe OK.
7. Introduceţi numărul faxului şi alte informaţii pentru destinatar, schimbaţi orice alte setări pentru fax şi
apoi faceţi clic pe Trimitere fax. Imprimanta începe să formeze numărul de fax şi să trimită documentul
prin fax.
Trimiterea unui fax de la un telefon
Puteţi să trimiteţi un fax utilizând extensia telefonului. Această modalitate vă permite să vorbiţi cu
destinatarul indicat înainte de a trimite faxul.
Pentru a trimite un fax de la un telefon în derivaţie
1. Încărcaţi documentul original cu faţa imprimată în jos pe geamul scanerului sau cu partea imprimată în
sus în alimentatorul de documente.
2. Apelaţi numărul de la tastatura telefonului conectat la imprimantă.
Dacă destinatarul răspunde la telefon, informaţi-l că trebuie să primească faxul pe aparatul de fax după
ce va auzi tonurile de fax. Dacă la apel răspunde un aparat de fax, veţi auzi tonurile de fax de la aparatul
de fax destinatar.
3. De la afişajul panoului de control al imprimantei, atingeţi Fax .
4. Atingeţi Trimitere acum.
5. Când sunteţi pregătit să trimiteţi faxul, atingeţi sau Trimitere .
SFAT: În mod implicit, imprimanta este setată să trimită un fax alb-negru. Dacă doriţi să trimiteţi un
fax color, atingeţi ( Setări fax ) în vederea modificării culorii implicite.
Pe durata trimiterii faxului, telefonul nu va mai emite sunete. Dacă doriţi să continuaţi convorbirea cu
destinatarul, rămâneţi la telefon până la finalizarea transmisiei. Dacă aţi terminat de vorbit cu
destinatarul, puteţi să închideţi telefonul de îndată ce faxul începe transmisia.
ROWW Trimiterea unui fax 77










