Desktop Management Guide
11 Urmărirea şi securitatea activelor
Caracteristicile de urmărire a activelor încorporate în computer oferă date esenţiale pentru urmărirea
activelor, care se pot gestiona utilizând HP Systems Insight Manager (Manager inteligent sisteme HP),
HP Client Manager (Manager client HP), HP Configuration Management Solution (Soluţie de gestionare
a configuraţiei HP), HP Client Configuration Manager (Manager configuraţie client HP) sau alte aplicaţii
de gestionare a sistemelor. Integrarea automată şi nemijlocită între caracteristicile de urmărire a
activelor şi aceste produse vă permite să alegeţi instrumentul de gestionare cel mai potrivit pentru mediu
şi să echilibraţi investiţiile în instrumentele existente.
De asemenea, HP oferă câteva soluţii pentru controlul accesului la componentele şi informaţiile
importante. HP Embedded Security for ProtectTools (Securitate încorporată HP pentru ProtectTools),
dacă este instalat, împiedică accesul neautorizat la date, verifică integritatea sistemului şi autentifică
utilizatorii externi care încearcă accesarea sistemului. (Pentru informaţii suplimentare, consultaţi
HP ProtectTools Security Manager Guide (Ghidul managerului de securitate HP ProtectTools) de la
adresa
http://www.hp.com.) Caracteristicile de securitate precum HP Embedded Security for
ProtectTools (Securitate încorporată HP pentru ProtectTools), Smart Cover Sensor (Senzor capac
inteligent) şi Smart Cover Lock (Zăvor capac inteligent), disponibile la anumite modele, ajută la
împiedicarea accesului neautorizat la componentele interne ale computerului personal. Prin
dezactivarea porturilor paralele, seriale sau USB sau prin dezactivarea posibilităţii de încărcare a
sistemului de pe suporturi detaşabile, aveţi posibilitatea să protejaţi datele importante despre active.
Alertele privind modificarea memoriei, precum şi cele care provin de la senzorul de capac inteligent pot
fi redirecţionate automat către aplicaţiile de gestionare a sistemului pentru a furniza notificări în timp
real despre intervenţii la componentele interne ale unui computer.
NOTĂ: HP Embedded Security for ProtectTools (Securitate încorporată HP pentru ProtectTools),
Smart Cover Sensor (Senzor capac inteligent) şi Smart Cover Lock (Zăvor capac inteligent) sunt
disponibile ca opţiuni pe anumite sisteme.
Pentru gestionarea setărilor de securitate de la computere HP, utilizaţi următoarele utilitare:
●
Local, utilizând programele utilitare pentru setarea computerului. Pentru mai multe informaţii şi
instrucţiuni despre utilitarele de setare a computerului, consultaţi Ghidul programului utilitar
Computer Setup (F10) care este livrat împreună cu computerul. Unele computere sunt dotate şi
cu HP BIOS Configuration for ProtectTools (Configurare BIOS HP pentru ProtectTools), o
componentă ProtectTools bazată pe Windows care le permite administratorilor să configureze
setări de securitate BIOS din sistemul de operare în execuţie.
●
De la distanţă, prin utilizarea software-ului HP Client Manager, HP Client Configuration Manager
sau System Software Manager. Acest software permite desfăşurarea sigură şi consistentă şi
controlul setărilor de securitate.
Tabelul şi secţiunile următoare se referă la gestionarea locală a caracteristicilor de securitate ale
computerului prin intermediul programelor utilitare Computer Setup (F10).
Tabelul 11-1 Prezentare generală a caracteristicilor de securitate
Opţiune Descriere
Setup Password (Parolă de setare) Permite stabilirea şi activarea unei parole de setare (de administrator).
ROWW 27










