User guide with notifications about regulations, safety and the environment

1 Notificări despre reglementări
Acest capitol furnizează notificări despre reglementările non-wireless şi wireless precum şi informaţii de
conformitate pentru produsul computer, specifice ţărilor/regiunilor. Este posibil ca unele dintre aceste
notificări să nu se aplice produsului dvs.
Pot fi instalate unul sau mai multe dispozitive wireless integrate. În unele medii, utilizarea dispozitivelor
wireless poate fi restricţionată. Asemenea restricţii se pot aplica la bordul avioanelor, în spitale, în apropiere
de explozivi, în locuri periculoase etc. Dacă nu sunteţi sigur în privinţa reglementărilor în vigoare pentru
utilizarea acestui produs, înainte de a-l porni, solicitaţi autorizaţia de a-l utiliza.
Accesarea etichetelor de reglementare
Anumite produse pot furniza, de asemenea, etichete de reglementare electronice, care pot fi accesate prin
intermediul BIOS-ului sistemului.
Etichetele de reglementare, care furnizează informaţii despre reglementările legale specifice anumitor ţări/
regiuni (de exemplu, identificatorul FCC), pot fi amplasate fizic pe partea inferioară a computerului, în
interiorul docului pentru acumulator (numai la anumite produse), sub capacul de service amovibil (numai la
anumite produse), pe partea din spate a monitorului sau pe modulul wireless/modem.
NOTĂ: Etichetele electronice nu sunt disponibile la toate produsele.
NOTĂ: Dispozitivele care nu sunt destinate vânzării sau utilizării în Statele Unite pot să nu conţină un
identificator FCC.
Pentru a vizualiza etichetele de reglementare electronice:
1. Porniţi sau reporniţi computerul.
2. Apăsaţi esc sau f10 pentru a intra în Computer Setup.
3. Utilizaţi un dispozitiv de indicare sau tastele săgeţi pentru a selecta Advanced (Avansat), selectaţi
Electronic Labels (Etichete electronice), apoi apăsaţi enter.
4. Pentru a vizualiza o etichetă electronică, utilizaţi un dispozitiv de indicare sau tastele săgeţi pentru a
selecta unul din elemente listate, apoi apăsaţi OK.
NOTĂ: Lista de elemente disponibile cu etichete de reglementare variază în funcţie de modelul
computerului şi de dispozitivele instalate.
5. Pentru a ieşi din meniurile Computer Setup fără efectuarea modificărilor:
Selectaţi pictograma Exit (Ieşire) din colţul din dreapta jos al ecranului, apoi urmaţi instrucţiunile de pe
ecran.
– sau –
Utilizaţi tastele săgeţi pentru a selecta Main (Principal), selectaţi Ignore Changes and Exit (Ignorare
modificări şi ieşire), apoi apăsaţi enter.
Notificare FCC (Federal Communications Commission)
Acest produs a fost testat şi s-a constatat că se încadrează în limitele prevăzute în Partea 15 a
Regulamentului FCC, pentru dispozitive digitale din Clasa B.
1