HP CM8060 / CM8050 Color MFP with Edgeline Technology - System Administrator's Guide

Proces de configurare recomandat
Înainte ca oricine din organizaţia dvs. să utilizeze echipamentul, este necesar să fixaţi câteva setări
prestabilite. Opţiunile de configurare sunt flexibile pentru a veni în întâmpinarea nevoilor dvs. specifice.
HP recomandă următoarea procedură generală pentru configurarea echipamentului. Pentru informaţii
detaliate, urmaţi legăturile către secţiunile corespunzătoare din acest ghid.
1. Instalaţi toate componentele hardware. Reprezentantul HP efectuează această etapă.
2. Încărcaţi hârtie în tăvi.
Consultaţi
Încărcarea tăvilor, la pagina 169.
3. Conectaţi echipamentul la reţea. Dacă este instalat un accesoriu de fax analogic la reţea, conectaţi
echipamentul la o linie telefonică.
Consultaţi
Conectarea echipamentului, la pagina 19.
4. Instalaţi software-ul echipamentului.
Consultaţi
Software-ul echipamentului, la pagina 25.
5. Porniţi echipamentul şi aşteptaţi apariţia ecranului Home (Început) având cuvântul Ready
(Pregătit) afişat în colţul din stânga sus.
Consultaţi
Pornirea şi oprirea echipamentului, la pagina 13 şi Utilizarea panoului de control,
la pagina 14.
6. Pe panoul de control, apăsaţi pe Network Address (Adresă de reţea) şi verificaţi dacă adresa reţelei
pare corectă pentru reţeaua dvs. Apăsaţi pe Print (Tipărire) pentru a tipări pagina de configurare
HP Jetdirect. Salvaţi această pagină pentru utilizare ulterioară.
7. Familiarizaţi-vă cu toate caracteristicile disponibile pe ecranul Home (Început). Unele dintre aceste
opţiuni necesită configurare, cum ar fi E-mail şi Network Folder (Folder reţea). Decideţi pe care
dintre aceste caracteristici doriţi să le faceţi disponibile pentru utilizatori.
Consultaţi
Utilizarea panoului de control, la pagina 14.
8. Configuraţi caracteristicile utilizând meniul Administration (Administrare) de pe panoul de control
şi utilizând serverul Web încorporat.
Consultaţi
Configurarea setărilor echipamentului, la pagina 37.
NOTĂ: Pentru a configura caracteristicile de trimitere digitală, Alerts (Alerte) şi AutoSend
(Trimitere automată), este posibil să aveţi nevoie de informaţii despre serverele din reţeaua dvs.,
cum ar fi adresele serverelor SMTP şi LDAP. Consultaţi
Foaia de lucru pentru configurarea trimiterii
digitale, la pagina 279.
9. La panoul de control al echipamentului, verificaţi dacă toate caracteristicile funcţionează aşa cum
aţi dorit.
10. Puteţi controla accesul la echipament al anumitor utilizatori şi puteţi restricţiona utilizarea culorilor
pentru toţi utilizatorii sau numai pentru unii dintre aceştia. Dacă doriţi să faceţi acest lucru,
configuraţi setările de securitate ale echipamentului şi restricţionaţi culorile utilizând serverul Web
încorporat.
4 Capitolul 1 Introducere ROWW