Desktop Management Guide (Romanian)
Ghid de gestionare a computerului www.hp.com 27
Ghid de gestionare a computerului
Securitate prin parole
Parola de pornire împiedică utilizarea neautorizată a computerului
prin solicitarea introducerii unei parole pentru a accesa aplicaţii sau
date, de fiecare dată când computerul este pornit sau repornit. Parola
de setare împiedică în special accesul neautorizat la programul
Computer Setup (Setare computer) și mai poate fi utilizată pentru
a ignora parola de pornire. Cu alte cuvinte, când se solicită parola de
pornire, introducerea în locul acesteia a parolei de setare va permite
accesul la computer.
Se poate stabili o parolă de setare pentru întreaga reţea pentru a permite
administratorului să se conecteze la toate sistemele din reţea în vederea
efectuării operaţiilor de întreţinere fără ca acesta să cunoască parolele
de pornire, chiar dacă acestea au fost stabilite.
Stabilirea unei parole de setare prin intermediul
utilitarului Computer Setup (Setare computer)
Dacă sistemul este echipat cu un dispozitiv încorporat de securitate,
consultaţi HP ProtectTools Embedded Security Guide, de pe
Documentation CD. Stabilirea unei parole prin intermediul utilitarului
Computer Setup (Setare computer) împiedică reconfigurarea
computerului (cu utilitarul Computer Setup (F10)) până când este
introdusă parola.
1. Porniţi sau reporniţi computerul. Dacă sunteţi în Windows, faceţi clic
pe Start > Shut Down > Restart (Pornire – Închidere – Repornire).
2. Imediat după ce porniţi computerul, ţineţi apăsată tasta
F10 până
când intraţi în programul Computer Setup (Setare computer). Dacă
este necesar, apăsaţi tasta
Enter pentru a trece de ecranul de titlu.
✎
Dacă nu aţi apăsat tasta F10 la momentul potrivit, trebuie să reporniţi
computerul și să ţineţi din nou apăsată tasta
F10 pentru a accesa utilitarul.
Dacă utilizaţi o tastatură PS/2, este posibil să apară un mesaj
Keyboard Error (Eroare tastatură); ignoraţi-l.
3. Selectaţi Security (Securitate), apoi selectaţi Setup Password
(Parolă de setare) și urmaţi instrucţiunile de pe ecran.
4. Înainte de a ieși, faceţi clic pe File > Save Changes and Exit
(Fișier – Salvare modificări și ieșire).