User Guide - Ubuntu
6 Gestionarea şi partajarea informaţiilor
Unităţile sunt dispozitive de stocare digitale sau unităţi SSD care vă ajută să stocaţi, să gestionaţi, să 
partajaţi şi să accesaţi informaţii. Computerul dvs. are o unitate de disc internă care stochează 
software-ul şi sistemul de operare, asigurând, de asemenea, spaţiu de stocare pentru toate fişierele 
personale. De asemenea, unele computere au o unitate optică încorporată, care vă permite să citiţi 
sau să scrieţi pe un CD sau DVD.
Pentru capacitate şi funcţionalitate suplimentară conectaţi o unitate externă (achiziţionată separat), 
precum o unitate optică sau o unitate de disc, sau introduceţi un card de stocare digital pentru a 
importa informaţiile direct de pe telefonul dvs. sau de pe cameră. De asemenea, o unitatea flash USB 
conectată la un port USB de pe computer vă permite un transfer de date rapid. Unele dispozitive 
funcţionează cu alimentare de la computer; altele au propria sursă de alimentare. Unele dispozitive 
vin cu software-ul care trebuie instalat.
NOTĂ: Pentru informaţii despre conectarea dispozitivelor wireless externe, consultaţi Conectarea la 
o reţea, la pagina 4.
NOTĂ: Pentru mai multe informaţii despre software-ul şi driverele necesare sau pentru a afla ce 
port să utilizaţi, consultaţi instrucţiunile producătorului.
Utilizarea unui dispozitiv USB
Majoritatea computerelor au mai multe porturi USB, deoarece această interfaţă versatilă vă permite 
să conectaţi la computer numeroase tipuri de dispozitive externe, precum o tastatură USB, un mouse, 
o unitate externă, o imprimantă, un scaner sau un hub USB.
Computerul poate avea mai multe tipuri de porturi USB. Asiguraţi-vă că achiziţionaţi dispozitive care 
sunt compatibile cu computerul dvs.
Tip Descriere
USB 2.0 Transferă datele la 60 MB/s.
USB 3.0 Transferă datele la 640 MB/s. Porturile USB 3.0, cunoscute 
şi ca porturi SuperSpeed, sunt compatibile cu dispozitivele 
USB 1.0 şi 2.0.
Utilizarea unui dispozitiv USB 29










