Hardware Reference Guide - dc5850 Small Form Factor Model
ATENŢIE: Înainte de a adăuga sau de a scoate modulele de memorie, este necesar să
deconectaţi cablul de alimentare şi să aşteptaţi aproximativ 30 de secunde, pentru descărcarea
sarcinilor reziduale din sistem. Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna
prezentă la modulele de memorie, atâta timp cât computerul este conectat la o priză activă de c.a.
Prin adăugarea sau înlocuirea modulelor de memorie în timp ce tensiunea este prezentă, se pot
produce deteriorări iremediabile ale modulelor de memorie sau ale plăcii de sistem. Dacă pe placa
de sistem vedeţi un LED aprins, tensiunea este încă prezentă.
5. Dacă computerul se află pe un suport, scoateţi computerul din suport.
6. Scoateţi panoul de acces.
7. Rotiţi în sus carcasa docului de unitate externă şi sursa de alimentare pentru a avea acces la
soclurile pentru module de memorie de pe placa de sistem.
AVERTISMENT! Pentru a reduce riscul de vătămare corporală din cauza suprafeţelor încinse,
aşteptaţi un timp până când componentele sistemului se răcesc, înainte de a le atinge.
8. Deschideţi ambele siguranţe (1) ale soclului de memorie, apoi introduceţi modulul de memorie în
soclul (2).
Figura 2-10 Instalarea unui modul DIMM
NOTĂ: Un modul de memorie poate fi instalat într–un singur mod. Potriviţi crestătura modulului
cu proeminenţa soclului de memorie.
Un modul DIMM trebuie să ocupe soclul XMM4. Întotdeauna încărcaţi XMM4 înainte de XMM2, şi
XMM3 înainte de XMM1 (încărcaţi soclurile negre înainte de soclurile albe din fiecare canal).
Pentru a crea o configuraţie de memorie cu două canale, capacitatea de memorie din XMM4 trebuie
să fie egală cu capacitatea de memorie din XMM3 (şi cea din XMM2 trebuie să fie egală cu cea
din XMM1, dacă se utilizează). Pentru mai multe informaţii, consultaţi
Încărcarea soclurilor DIMM,
la pagina 18.
9. Împingeţi ferm modulul DIMM în soclu, verificând dacă a intrat complet şi dacă este aşezat corect
pe poziţie. Modulul DIMM trebuie să fie împins complet şi să fie aşezat uniform în soclu pentru a
se evita deteriorarea memoriei. Asiguraţi-vă că siguranţele sunt în poziţia „închis” (3).
10. Repetaţi paşii 8 şi 9 pentru a instala module suplimentare.
20 Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardware ROWW










