Hardware Reference Guide - MT

Instalarea modulelor DIMM
ATENŢIE: Înainte de a adăuga sau de a scoate modulele de memorie, este necesar să
deconectaţi cablul de alimentare şi să aşteptaţi aproximativ 30 de secunde, pentru descărcarea
sarcinilor reziduale din sistem. Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna
prezentă la modulele de memorie, atâta timp cât computerul este conectat la o priză activă de
c.a. Prin adăugarea sau înlocuirea modulelor de memorie în timp ce tensiunea este prezentă, se
pot produce deteriorări iremediabile ale modulelor de memorie sau ale plăcii de sistem. Dacă pe
placa de sistem vedeţi un LED aprins, tensiunea este încă prezentă.
Soclurile modulelor de memorie au contacte metalice placate cu aur. Când faceţi upgrade la
memorie, este important să utilizaţi module de memorie cu contacte metalice placate cu aur,
pentru a fi împiedicată coroziunea şi/sau oxidarea care rezultă din contactul între metale
incompatibile.
Electricitatea statică poate să deterioreze componentele electronice ale computerului sau plăcile
opţionale. Înainte de a începe aceste proceduri, aveţi grijă să vă descărcaţi de electricitatea
statică atingând un obiect metalic legat la pământ.
Când manevraţi un modul de memorie, aveţi grijă să nu atinge
ţi contactele. În acest fel modulul
se poate deteriora.
1. Opriţi computerul prin intermediul sistemului de operare, apoi opriţi toate dispozitivele externe.
2. Deconectaţi cablul de alimentare de la priza de alimentare şi de la computer, apoi deconectaţi toate
dispozitivele externe.
3. Scoateţi panoul de acces în computer.
4. Găsiţi amplasarea soclurilor pentru module de memorie pe placa de sistem.
AVERTISMENT! Pentru a reduce riscul de vătămare corporală din cauza suprafeţelor
încinse, aşteptaţi un timp până când componentele sistemului se răcesc, înainte de a le
atinge.
8 Capitol 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardware ROWW