Getting Started - Windows 7

Adăugarea sau înlocuirea memoriei
Adăugarea sau înlocuirea modulelor de memorie
Computerul are două sloturi de module de memorie. Capacitatea de memorie a computerului poate fi
mărită adăugând un modul de memorie în slotul vacant pentru module de extensie a memoriei sau
făcând upgrade la modulul de memorie existent din slotul pentru modul de memorie principal.
AVERTISMENT! Pentru a reduce riscul de şoc electric şi de deteriorare a echipamentului,
deconectaţi cablul de alimentare şi scoateţi toţi acumulatorii înainte de a instala un modul de
memorie.
ATENŢIE: Descărcarea electrostatică (ESD) poate deteriora componentele electronice. Înainte de a
începe orice procedură, asiguraţi-vă că v-aţi descărcat de electricitatea statică atingând un obiect
metalic împământat.
NOTĂ: Pentru a utiliza o configuraţie cu canal dublu când adăugaţi un al doilea modul de memorie,
asiguraţi-vă că ambele module de memorie sunt identice.
Pentru a adăuga sau a înlocui un modul de memorie:
ATENŢIE: Pentru a preveni pierderea de informaţii sau lipsa de răspuns a sistemului:
Înainte de a adăuga sau a înlocui module de memorie, închideţi computerul. Nu scoateţi un modul de
memorie când computerul este pornit sau în starea Repaus sau Hibernare.
Când nu sunteţi sigur dacă computerul este oprit sau în starea Hibernare, porniţi computerul apăsând
butonul de alimentare. Opriţi apoi computerul prin intermediul sistemului de operare.
1. Salvaţi lucrările şi opriţi computerul.
2. Deconectaţi alimentarea de c.a. şi dispozitivele externe conectate la computer.
3. Întoarceţi computerul cu faţa în jos pe o suprafaţă plană.
4. Scoateţi acumulatorul (consultaţi Introducerea sau scoaterea acumulatorului, la pagina 35) şi
capacul de service (consultaţi
Scoaterea sau reaşezarea capacului de service, la pagina 45).
5. Dacă înlocuiţi un modul de memorie, scoateţi modulul de memorie existent:
a. Desfaceţi clemele de reţinere (1) de pe fiecare parte laterală a modulului de memorie.
Modulul de memorie se înclină în sus.
Adăugarea sau înlocuirea memoriei 69