Getting Started - Windows 7
Crearea de suporturi de recuperare cu HP Recovery Disc
Creator
NOTĂ: Computerul poate să nu fie echipat cu o unitate optică internă. Pentru a crea DVD-ul de
recuperare, trebuie să conectaţi o unitate optică externă.
HP Recovery Disc Creator este un program software care oferă o modalitate alternativă pentru a crea
suporturi de recuperare. După ce configuraţi cu succes computerul, puteţi să creaţi suporturi de
recuperare utilizând HP Recovery Disc Creator. Aceste suporturi de recuperare efectuează o
recuperare a sistemului dacă unitatea de disc devine coruptă. O recuperare de sistem reinstalează
sistemul de operare original şi programele software instalate din fabrică, apoi configurează setările
pentru programe.
HP Recovery Disc Creator poate să creeze două tipuri de DVD-uri de recuperare, după cum
urmează:
●
Windows DVD (DVD Windows) – Instalează sistemul de operare, fără alte drivere sau aplicaţii.
Alegând această selecţie, este creat un DVD care restaurează sistemul de operare original şi
programele software instalate din fabrică.
●
Driver DVD (DVD cu drivere) – Instalează numai anumite drivere şi aplicaţii, în acelaşi mod în
care utilitarul HP Software Setup instalează drivere şi aplicaţii.
Crearea suporturilor de recuperare
NOTĂ: Suporturile de recuperare a sistemului de operare pot fi create o singură dată. Ulterior,
opţiunea de creare a suporturilor nu va mai fi disponibilă.
1. Selectaţi Start > Toate programele > Securitate şi protecţie > HP Recovery Disc Creator.
2. Selectaţi Driver DVD (DVD cu drivere) sau Windows DVD (DVD Windows).
3. Din meniul vertical, selectaţi unitatea de inscripţionare a suporturilor de recuperare.
4. Faceţi clic pe butonul Inscripţionare pentru a începe procesul de inscripţionare.
Copierea de rezervă a informaţiilor
Recuperarea după o defecţiune a sistemului este cu atât mai bună cu cât copia de rezervă este mai
recentă. Imediat după configurarea software-ului, trebuie să creaţi discuri de reparare a sistemului
(numai la anumite modele) utilizând HP Recovery Disc Creator şi unitatea optică instalată (numai la
anumite modele) sau o unitate optică externă opţională şi copiaţi de rezervă sistemul. Pe măsură ce
adăugaţi software nou şi fişiere de date, trebuie să continuaţi să efectuaţi copieri de rezervă în mod
regulat pentru a menţine o copie de rezervă rezonabil de recentă. Discurile de reparare a sistemului
(numai la anumite modele) se utilizează pentru a încărca (iniţializa) computerul şi a repara sistemul
de operare în caz de instabilitate sau defectare. Copiile de rezervă iniţiale şi ulterioare vă permit să
restauraţi datele şi setările dacă se produce o defecţiune.
Puteţi efectua copieri de rezervă ale informaţiilor pe o unitate de disc externă opţională, pe o unitate
din reţea sau pe discuri.
Reţineţi următoarele atunci când faceţi copierea de rezervă:
●
Stocaţi fişierele personale în biblioteca Documente şi creaţi periodic o copie de rezervă.
●
Faceţi copii de rezervă ale şabloanelor care sunt stocate în programele lor asociate.
Crearea de suporturi de recuperare cu HP Recovery Disc Creator 75