User guide
7 Întreţinerea computerului
Este important să efectuaţi operaţii de întreţinere în mod regulat pentru a menţine computerul în
condiţii optime. Acest capitol explică modul de utilizare a instrumentelor, precum Program
Defragmentare disc şi Curăţare disc. De asemenea, oferă instrucţiuni pentru actualizarea
programelor şi driverelor, paşi pentru curăţarea computerului şi sfaturi pentru călătoria cu computerul
(sau transportul acestuia).
Îmbunătăţirea performanţelor
Prin efectuarea operaţiilor de întreţinere regulată utilizând instrumente precum Program
Defragmentare disc şi Curăţare disc, puteţi să îmbunătăţiţi drastic performanţele computerului.
Utilizarea programului Defragmentare disc
HP recomandă utilizarea programului Defragmentare disc pentru a defragmenta unitatea de disc cel
puţin o dată pe lună.
NOTĂ: Pe unităţile robuste nu este necesar să executaţi programul Defragmentare disc.
Pentru a executa programul Defragmentare disc:
1. Conectaţi computerul la alimentarea cu c.a.
2. Din ecranul Start, tastaţi defragmentare, apoi selectaţi Defragmentaţi şi optimizaţi unităţile.
3. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran.
Pentru informaţii suplimentare, accesaţi Ajutorul pentru software-ul Program Defragmentare disc.
Utilizarea programului Curăţare disc
Utilizaţi Curăţare disc pentru a căuta pe unitatea de disc fişierele care nu sunt necesare, pe care
puteţi să le ştergeţi în siguranţă, pentru a elibera spaţiu pe disc şi a ajuta computerul să ruleze mai
eficient.
Pentru a executa programul Curăţare disc:
1. Din ecranul Start, tastaţi disc, apoi selectaţi una din următoarele:
●
Eliberare spaţiu de pe disc pe acest PC
●
Dezinstalare aplicaţii pentru a elibera spaţiul de pe disc
●
Eliberare spaţiu de pe disc prin ştergerea fişierelor care nu sunt necesare
2. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran.
Actualizarea programelor şi a driverelor
HP vă recomandă să vă actualizaţi programele şi driverele în mod regulat. Actualizările pot rezolva
probleme şi pot aduce noi caracteristici şi opţiuni computerului. De exemplu, componentele grafice
mai vechi pot să nu funcţioneze bine cu cel mai recent software de jocuri. Fără cel mai recent driver,
nu veţi obţine tot ce este mai bun de la echipamentul dvs.
Îmbunătăţirea performanţelor 37










