User Guide - Windows 8.1
Utilizarea sistemului audio
Pe computerul dvs. sau la anumite modele care utilizează o unitate optică externă, puteţi să redaţi
CD-uri cu muzică, să descărcaţi şi să ascultaţi muzică, să transmiteţi conţinut audio de pe Web
(inclusiv radio), să înregistraţi materiale audio sau să mixaţi conţinut audio şi video pentru a crea
materiale multimedia. Pentru a îmbunătăţi calitatea sunetului, ataşaţi dispozitive audio externe
precum difuzoare sau căşti.
Conectarea difuzoarelor
Puteţi să ataşaţi difuzoare cu cablu la computer prin conectarea acestora la un port USB sau la mufa
de ieşire audio (căşti) de la computer sau de la o staţie de andocare.
Pentru a conecta difuzoare wireless la computer, urmaţi instrucţiunile producătorului de dispozitive.
Pentru a conecta difuzoare de înaltă definiţie la computer, consultaţi Configurarea audio pentru
HDMI, la pagina 27. Înainte de a conecta difuzoare, micşoraţi setarea volumului.
Conectarea căştilor
Puteţi să conectaţi căşti prin cablu la mufa de căşti de la computer.
Pentru a conecta căşti wireless la computer, urmaţi instrucţiunile producătorului de dispozitive.
AVERTISMENT! Pentru a reduce riscul de vătămare, micşoraţi setarea volumului înainte de a vă
pune căştile, căştile pastilă sau setul cască-microfon. Pentru informaţii suplimentare despre
siguranţă, consultaţi
Notificări despre reglementări, siguranţă şi mediu
. Pentru a accesa acest ghid,
din ecranul Start, tastaţi support, apoi selectaţi aplicaţia HP Support Assistant.
Conectarea unui microfon
Pentru a înregistra sunete, conectaţi un microfon la mufa de microfon de la computer. Pentru
rezultate optime la înregistrare, vorbiţi direct în microfon şi înregistraţi sunetul într-un loc fără zgomot
de fundal.
Conectarea căştilor şi a microfoanelor
Puteţi să conectaţi căşti sau seturi cască-microfon cu fir la mufa de ieşire audio (căşti)/intrare audio
(microfon) de la computer. În comerţ sunt disponibile multe seturi de căşti cu microfoane integrate.
Pentru a conecta căşti sau seturi cască-microfon
wireless
la computer, urmaţi instrucţiunile
producătorului dispozitivelor respective.
AVERTISMENT! Pentru a reduce riscul de vătămare, micşoraţi setarea volumului înainte de a vă
pune căştile, căştile pastilă sau setul cască-microfon. Pentru informaţii suplimentare despre
siguranţă, consultaţi
Notificări despre reglementări, siguranţă şi mediu
. Pentru a accesa acest ghid,
din ecranul Start, tastaţi support, apoi selectaţi aplicaţia HP Support Assistant.
Utilizarea sistemului audio 25