User Guide - Windows 8.1
Testarea caracteristicilor audio
Pentru a verifica funcţiile audio de pe computer, urmaţi aceşti paşi:
1. Din ecranul Start, tastaţi panou de control, apoi selectaţi Panou de control.
2. Selectaţi Hardware şi sunete, apoi selectaţi Sunet.
3. Când se deschide fereastra Sunet, selectaţi fila Sunete. Din Evenimente program, selectaţi orice
eveniment de sunet, precum un semnal sonor sau o alarmă, apoi faceţi clic pe Test.
Ar trebui să auziţi sunetul prin difuzoare sau prin căştile conectate.
Pentru a verifica funcţiile de înregistrare de pe computer, urmaţi aceşti paşi:
1. Din ecranul Start, tastaţi sunet, apoi selectaţi Înregistrator sunet.
2. Faceţi clic pe Pornire înregistrare şi vorbiţi în microfon.
3. Salvaţi fişierul pe desktop.
4. Deschideţi un program multimedia şi redaţi înregistrarea.
Pentru a confirma sau modifica setările audio de la computer, urmaţi aceşti paşi:
1. Din ecranul Start, tastaţi panou de control, apoi selectaţi Panou de control.
2. Selectaţi Hardware şi sunete, apoi selectaţi Sunet.
Utilizarea caracteristicilor video
Computerul dvs. este un dispozitiv video puternic, care vă permite să vizualizaţi transmisii video de
pe site-urile Web preferate şi să descărcaţi videoclipuri şi filme pe care să le urmăriţi pe computer
când nu sunteţi conectat la o reţea.
Pentru a îmbunătăţi calitatea imaginilor, utilizaţi unul dintre porturile video de la computer pentru a
conecta un monitor extern, un proiector sau un televizor. Unele computere au un port HDMI (high-
definition multimedia interface – interfaţă multimedia de înaltă definiţie), care vă permite să conectaţi
un monitor sau un televizor de înaltă definiţie.
IMPORTANT: Asiguraţi-vă că dispozitivul extern este conectat la portul corect de la computer,
utilizând cablul corect. Dacă aveţi întrebări, consultaţi instrucţiunile fabricantului dispozitivului.
Conectarea dispozitivelor video utilizând un cablu HDMI
NOTĂ: Pentru a conecta un dispozitiv HDMI la computer, aveţi nevoie de un cablu HDMI, care se
vinde separat.
Pentru a vedea imaginea ecranului computerului pe un TV sau monitor de înaltă definiţie, conectaţi
dispozitivul de înaltă definiţie în conformitate cu următoarele instrucţiuni.
1. Conectaţi un capăt al cablului HDMI la portul HDMI de la computer.
26 Capitolul 4 Utilizarea caracteristicilor de divertisment