Getting Started Mini - Windows 7

Restaurarea
În eventualitatea unei defecţiuni a unităţii de disc, pentru a restaura sistemul la imaginea sa din
fabrică vă va fi necesar un set de discuri de recuperare sau o unitate flash de recuperare, pe care le
puteţi crea utilizând HP Recovery Manager. HP vă recomandă să utilizaţi acest software pentru a
crea fie un set de discuri de recuperare, fie o unitate flash de recuperare imediat după configurarea
software-ului.
Dacă trebuie să restauraţi sistemul din alt motiv, acest lucru poate fi realizat utilizând partiţia HP
Recovery (numai la anumite modele), fără a fi necesare discuri de recuperare sau o unitate flash de
recuperare. Pentru a verifica dacă există o partiţie de recuperare, faceţi clic pe Start, faceţi clic
dreapta pe Computer, faceţi clic pe Gestionare, apoi faceţi clic pe Gestionare disc. Dacă partiţia de
recuperare este prezentă, în fereastră este listată o unitate de recuperare.
ATENŢIE: HP Recovery Manager (partiţie sau discuri/unitate flash) restaurează numai software-ul
care a fost preinstalat din fabrică. Software-ul care nu a fost furnizat cu acest computer trebuie să fie
reinstalat manual.
NOTĂ: Împreună cu computerele care nu au partiţii de recuperare se livrează discuri de recuperare.
Crearea suporturilor de restaurare
HP vă recomandă să creaţi fie un set de discuri de recuperare, fie o unitate flash de recuperare
pentru a fi sigur că puteţi restaura computerul la starea iniţială din fabrică dacă unitatea de disc se
defectează sau dacă, indiferent de motiv, nu puteţi să faceţi restaurarea utilizând instrumentele din
partiţia de recuperare. Creaţi aceste discuri sau unitatea flash după prima configurare a computerului.
NOTĂ: HP Recovery Manager permite crearea unui singur set de discuri de recuperare sau a unei
singure unităţi flash de recuperare. Manevraţi cu grijă aceste discuri sau această unitate flash şi
păstraţi-le într-un loc sigur.
NOTĂ: În cazul în care computerul nu include o unitate optică integrată, puteţi utiliza o unitate
optică externă opţională (achiziţionată separat) pentru a crea discuri de recuperare sau puteţi
cumpăra discuri de recuperare pentru computer de pe site-ul Web HP. Dacă utilizaţi o unitate optică
externă, aceasta trebuie să fie conectată direct la un port USB de pe computer, nu la un port USB al
unui dispozitiv extern, precum un hub USB.
Indicaţii:
Achiziţionaţi discuri DVD-R, DVD+R, DVD-R DL sau DVD+R DL de înaltă calitate.
NOTĂ: Discurile de citire-scriere, precum discurile CD-RW, DVD±RW, DVD±RW cu strat dublu
şi BD-RE (Blu-ray reinscriptibile), nu sunt compatibile cu software-ul HP Recovery Manager.
Computerul trebuie să fie conectat la sursa de c.a. în timpul acestui proces.
Pentru un computer se poate crea un singur set de discuri de recuperare sau o singură unitate
flash de recuperare.
NOTĂ: În cazul în care creaţi discuri de recuperare, numerotaţi fiecare disc înainte de a-l
introduce în unitatea optică.
Dacă este necesar, puteţi ieşi din program înainte de a finaliza crearea discurilor de recuperare
sau a unităţii flash de recuperare. La următoarea deschidere a programului HP Recovery
Manager, vi se va solicita să continuaţi procesul de creare a copiei de rezervă.
38 Capitolul 7 Copiere de rezervă şi recuperare