user's Guide
6
Îngrijire şi întreţinere
Imprimanta HP Photosmart 8200 series are nevoie de foarte puţină întreţinere. Pentru
a extinde durata de viaţă a imprimantei şi a consumabilelor şi pentru a vă asigura că
fotografiile pe care le imprimaţi vor fi mereu de cea mai bună calitate, respectaţi
indicaţiile din acest capitol.
Curăţarea şi întreţinerea imprimantei
Păstraţi curate şi bine întreţinute imprimanta şi cartuşele de cerneală, utilizând
procedurile simple din această secţiune.
Curăţarea exteriorului imprimantei
1. Opriţi imprimanta, apoi deconectaţi cablul de alimentare din spatele imprimantei.
2. Ştergeţi exteriorul imprimantei cu o cârpă moale, umezită cu puţină apă.
Atenţie Nu utilizaţi nici un tip de soluţie de curăţare. Soluţiile de curăţat şi
detergenţii clasici pot deteriora carcasa imprimantei. Nu curăţaţi interiorul
imprimantei. Ţineţi orice lichid departe de interior. Nu ungeţi tija metalică pe
care se deplasează capul de imprimare. Zgomotul este normal atunci când
capul de imprimare se mută înainte şi înapoi.
Curăţarea automată a capului de imprimare
Dacă observaţi linii albe sau dungi pe fotografiile imprimate sau în blocurile de culoare
din raportul testării automate, utilizaţi această procedură pentru a curăţa capul de
imprimare. Nu curăţaţi capul de imprimare dacă nu este necesar, deoarece se
iroseşte cerneală şi se scurtează perioada de viaţă a duzelor capului de imprimare.
1. Apăsaţi Meniu.
2. Selectaţi Tools (Instrumente), apoi apăsaţi OK.
3. Selectaţi Clean printheads (Curăţare capete imprimare), apoi apăsaţi OK.
4. Conform indicaţiilor de pe ecranul imprimantei, încărcaţi hârtie albă simplă
neutilizată Letter sau A4, pe care imprimanta va imprima un raport al testării
automate după ce curăţă capul de imprimare.
5. Pentru a începe curăţarea capului de imprimare, apăsaţi OK. Când imprimanta
termină de curăţat capul de imprimare, se imprimă un raport al testării automate.
În cazul în care calitatea imprimării raportului testării automate nu este
satisfăcătoare, repetaţi curăţarea. Reciclaţi sau aruncaţi raportul testării automate.
În cazul în care calitatea imprimării rămâne slabă după curăţarea capului de
imprimare, încercaţi să aliniaţi imprimanta utilizând procedura descrisă în Alinierea
imprimantei. Dacă problemele de calitate a imprimării persistă după curăţare şi
aliniere, contactaţi Asistenţa pentru clienţi HP.
Ghidul utilizatorului HP Photosmart 8200 series 49










