Troubleshooting Guide
1–10 www.hp.com Ghid de depanare
Caracteristici de diagnosticare a computerelor
Configuration Record
Programul utilitar Configuration Record (Înregistrare configuraţie) este un 
instrument Windows de culegere de informaţii, similar cu alte instrumente 
de gestionare. Acesta culege informaţii critice despre hardware și software 
de la diferite subsisteme ale computerului pentru a obţine o imagine 
completă a acestuia. Configuration Record oferă mijloace pentru 
identificarea automată și pentru compararea modificărilor de configuraţie 
și are capacitatea de a menţine un istoric al configuraţiei. Informaţiile se 
pot salva ca un istoric al mai multor sesiuni.
Acest program utilitar a fost dezvoltat pentru a vă permite să 
rezolvaţi problemele fără a deconecta computerul și pentru a vă ajuta 
să maximizaţi disponibilitatea computerului. Informaţiile obţinute 
prin programul utilitar sunt utile pentru depanarea problemelor 
sistemului și îndrumă procesul de service, permiţând identificarea 
rapidă și ușoară a configuraţiilor sistemului, ceea ce reprezintă primul 
pas din rezolvarea situaţiilor de către service.
Programul Configuration Record culege automat informaţii despre 
hardware și despre software-ul sistemului de operare pentru a pentru 
a prezenta o imagine cuprinzătoare a sistemului. Acesta culege 
și afișează informaţii despre componente precum memoria ROM, 
numărul de inventar, procesorul, unităţile fizice, dispozitivele PCI,  
memoria, placa grafică, numărul de versiune a sistemului de operare, 
parametrii sistemului de operare și fișierele de lansare a sistemului 
de operare. Dacă fișierul original Base.log este prezent în directorul 
cpqdiags, fișierul Base.log se afișează alături de fișierul Now.log 
într-o fereastră scindată în care diferenţele dintre cele două fișiere 
sunt evidenţiate cu culoare roșie.










