Desktop Management Guide
Crearea unui dispozitiv de încărcare
Dispozitive de memorie flash USB acceptate
Dispozitivele acceptate au o imagine preinstalată, pentru a simplifica procesul de a le face dispozitive
de încărcare. Toate dispozitivele de memorie flash USB marca HP, Compaq şi majoritatea celor de la
alţi furnizori au încărcată în prealabil această imagine. Dacă dispozitivul de memorie flash USB utilizat
nu are această imagine, utilizaţi procedura descrisă mai departe în această secţiune (consultaţi
Dispozitive de memorie flash USB neacceptate, la pagina 20).
Pentru a crea un dispozitiv de memorie flash USB de încărcare, trebuie să aveţi:
●
un dispozitiv de memorie flash USB acceptat
●
o dischetă DOS de încărcare cu programele FDISK şi SYS (Dacă SYS nu este disponibil, se poate
utiliza FORMAT, dar toate fişierele existente pe dispozitivul de memorie flash USB se vor pierde.)
●
un PC care se poate încărca de pe un dispozitiv de memorie flash USB
ATENŢIE: Este posibil ca unele PC-uri mai vechi să nu se poată încărca de pe un dispozitiv de
memorie flash USB. Dacă în ordinea implicită de încărcare din programul utilitar Computer Setup (F10)
dispozitivul USB este listat înaintea unităţii de disc, computerul poate fi încărcat de pe un dispozitiv de
memorie flash USB. În caz contrar, trebuie utilizată o dischetă de încărcare.
1. Opriţi computerul.
2. Introduceţi dispozitivul de memorie flash USB într-unul din porturile USB ale computerului şi
scoateţi toate celelalte dispozitive USB de stocare, cu excepţia unităţilor USB de dischetă.
3. Introduceţi o dischetă DOS de încărcare cu FDISK.COM şi SYS.COM sau FORMAT.COM într-o
unitate de dischetă şi porniţi computerul pentru a încărca discheta DOS.
4. Executaţi programul FDISK de la promptul A:\ tastând FDISK şi apăsând Enter. Dacă vi se solicită,
faceţi clic pe Yes (Y) pentru a activa suportul pentru discuri de mare capacitate.
5. Introduceţi opţiunea [5] pentru a afişa unităţile din sistem. Dispozitivul de memorie flash USB este
unitatea cea mai apropiată ca dimensiuni de una dintre unităţile listate. De regulă, este ultima
unitate din listă. Notaţi litera unităţii.
Unitatea dispozitivului de memorie flash USB: __________
ATENŢIE: Dacă nici o unitate nu corespunde cu dispozitivul de memorie flash USB, nu
continuaţi. Pot surveni pierderi de date. Controlaţi toate port-urile USB pentru alte dispozitive de
stocare. Dacă găsiţi asemenea dispozitive, scoateţi-le, reporniţi computerul şi continuaţi de la pasul
4. Dacă nu găsiţi nici un astfel de dispozitiv, fie sistemul nu acceptă dispozitivul de memorie flash
USB, fie dispozitivul de memorie flash USB este defect. NU încercaţi să faceţi din dispozitivul de
memorie flash USB un dispozitiv de încărcare.
6. Ieşiţi din programul FDISK apăsând tasta Esc pentru a reveni la promptul A:\.
7. Dacă discheta DOS de încărcare conţine programul SYS.COM, mergeţi la pasul 8. În caz contrar,
mergeţi la pasul 9.
8. La promptul A:\, introduceţi SYS x: unde x reprezintă litera de unitate notată mai sus.
ATENŢIE: Aveţi grijă ca litera introdusă pentru dispozitivul de memorie flash USB să fie cea
corectă.
După transferul fişierelor de sistem, SYS va reveni la promptul A:\. Mergeţi la pasul 13.
9. Copiaţi toate fişierele pe care doriţi să le păstraţi de pe dispozitivul de memorie flash USB într-un
director temporar sau pe altă unitate (de exemplu, pe unitatea de disc internă a sistemului).
ROWW Crearea unui dispozitiv de încărcare 19