User Guide - Windows 8.1
Apăsaţi f11 în timp ce computerul se iniţializează sau ţineţi apăsată tasta f11 în timp ce apăsaţi butonul
de alimentare.
2. Selectaţi Troubleshoot (Depanare) din meniul de opţiuni de încărcare.
3. Selectaţi Recovery Manager, apoi urmaţi instrucţiunile de pe ecran.
Utilizarea suporturilor de recuperare HP pentru a recupera
Puteţi să utilizaţi suporturi de recuperare HP pentru recuperarea sistemului iniţial. Această metodă poate fi
utilizată dacă sistemul nu are o partiţie HP Recovery sau dacă unitatea de disc nu funcţionează corect.
1. Dacă este posibil, copiaţi de rezervă toate fişierele personale.
2. Introduceţi suporturile de recuperare HP, apoi reporniţi computerul.
NOTĂ: În cazul în care computerul nu reporneşte automat în HP Recovery Manager, modificaţi ordinea
de încărcare a computerului. Consultaţi
Modificarea ordinii de încărcare de la computer, la pagina 54.
3. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran.
Modificarea ordinii de încărcare de la computer
În cazul în care computerul nu reporneşte în HP Recovery Manager, puteţi schimba ordinea de încărcare a
computerului, care este ordinea dispozitivelor listate în BIOS, unde computerul caută informaţii pentru
pornire. Puteţi schimba selecţia pentru o unitate optică sau o unitate flash USB.
Pentru a modifica ordinea de încărcare:
1. Introduceţi suporturile de recuperare HP.
2. Porniţi utilitarul Computer Setup:
▲
Porniţi sau reporniţi computerul, apăsaţi rapid esc, apoi apăsaţi f9 pentru opţiunile de încărcare.
3. Selectaţi unitatea optică sau unitatea flash USB de la care doriţi să încărcaţi.
4. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran.
Ştergerea partiţiei HP Recovery (numai la anumite modele)
Software-ul HP Recovery Manager vă permite să eliminaţi partiţia de recuperare HP pentru a elibera spaţiu pe
unitatea de disc.
IMPORTANT: După ce ştergeţi partiţia de recuperare HP, nu mai puteţi utiliza opţiunea Windows Refresh
(Reîmprospătare Windows) sau opţiunea din Windows pentru ştergerea totală şi reinstalarea sistemului de
operare Windows. În plus, nu veţi avea posibilitatea să efectuaţi recuperarea sistemului sau recuperarea
imaginii minimizate din partiţia de recuperare HP. Înainte de a elimina partiţia de recuperare, creaţi suporturi
de recuperare HP; consultaţi
Crearea suporturilor de recuperare HP (numai la anumite modele), la pagina 50.
Pentru a elimina partiţia de recuperare HP, urmaţi aceşti paşi:
1. Din ecranul Start, tastaţi recovery, apoi selectaţi HP Recovery Manager.
2. Selectaţi Ştergere partiţie de recuperare, apoi urmaţi instrucţiunile de pe ecran.
54 Capitolul 11 Copierea de rezervă, restaurarea şi recuperarea