Mini - Windows 7 Computer User Guide

9 Dispozitivele indicatoare şi tastatura
Setarea preferinţelor pentru dispozitivul de indicare
Utilizaţi Proprietăţi mouse din Windows® pentru a particulariza setările pentru dispozitive de indicare,
precum configuraţia butoanelor, viteza de clic şi opţiunile pentru indicator.
Pentru a accesa Proprietăţi mouse, selectaţi Start > Dispozitive şi imprimante. Apoi faceţi clic dreapta
pe dispozitivul care reprezintă dispozitivul dvs. şi selectaţi Setări mouse.
Utilizarea unei zone de atingere
Pentru a deplasa indicatorul, glisaţi degetul pe suprafaţa zonei de atingere, în direcţia în care doriţi să
se deplaseze indicatorul. Utilizaţi butoanele zonei de atingere ca şi butoanele corespunzătoare ale unui
mouse extern. Pentru a derula în sus şi în jos utilizând zona de derulare a zonei de atingere, glisaţi
degetul în sus sau în jos peste linii.
NOTĂ: Pentru informaţii suplimentare despre identificarea componentelor zonei de atingere,
consultaţi secţiunea "Zonă de atingere" mai sus în acest ghid.
Zona de atingere acceptă diverse gesturi de atingere. Pentru a activa gesturile zonei de atingere, aşezaţi
două degete pe zona de atingere conform descrierii din secţiunile următoare.
Gesturile zonei de atingere descrise în această secţiune sunt activate din fabrică. Pentru a dezactiva
sau reactiva aceste gesturi:
1. Faceţi dublu clic pe pictograma Synaptics din zona de notificare, din extrema dreaptă a barei de
activităţi, apoi faceţi clic pe fila Setări dispozitiv.
2. Selectaţi dispozitivul, apoi faceţi clic pe Setări.
3. Selectaţi caseta de selecţie pentru a dezactiva sau reactiva gestul zonei de atingere.
4. Faceţi clic pe Se aplică, apoi faceţi clic pe OK.
Derularea
Derularea este utilă pentru mişcarea în sus şi în jos pe o pagină sau pe o imagine. Pentru a derula,
aşezaţi două degete pe zona de atingere şi treceţi-le peste zona de atingere într-o mişcare în sus, jos,
la dreapta sau la stânga.
NOTĂ: Viteza de derulare este controlată de viteza degetelor.
62 Capitolul 9 Dispozitivele indicatoare şi tastatura