Manual
30
Note
Închideţi aparatul înainte de a
scoate sau de a deconecta sursa
de alimentare
Nu scoateţi acumulatorul în timp
ce aparatul este pornit sau în timp
ce imaginile sunt salvate sau şterse.
Întreruperea forţată a alimentării, în aceste
condiţii, poate avea ca efect pierderea
datelor sau defectarea memoriei
produsului sau a circuitelor interne.
Note referitoare la monitor
• Monitoarele şi vizoarele electronice
sunt construite cu o precizie extrem
de mare; cel puţin 99,99% dintre pixeli
sunt funcţionali şi nu mai mult de
0,01% lipsesc sau sunt defecţi. Prin
urmare, chiar dacă aceste aşaje pot
conţine pixeli care sunt întotdeauna
aprinşi (albi, roşii, albaştri sau verzi)
sau întotdeauna stinşi (negri) aceasta
nu este o defecţiune şi nu are niciun
efect asupra imaginilor înregistrate cu
dispozitivul.
• Este posibil ca imaginile de pe monitor
să e dicil de văzut sub o lumină
strălucitoare.
• Monitorul are un sistem de iluminare
de fundal tip LED. În cazul în care
monitorul începe să se întunece sau să
clipească, contactaţi reprezentantul de
service autorizat Nikon.
Despre manuale
Nikon nu va responsabil pentru
deteriorările rezultate din utilizarea acestui
produs.