Manual

Table Of Contents
67
Fotografiere adecvată pentru scene (mod scenă)
Mai multe despre fotografiere
k Primplan
Fotografiaţi flori, insecte şi alte obiecte mici aflate în imediata
apropiere.
Modul macro este activat (A 38), iar aparatul foto focalizează
automat în poziţia cea mai apropiată în care poate focaliza.
Distanţa cea mai mică de fotografiere poate varia în funcţie de
poziţia zoomului. Aparatul foto poate focaliza la distanţe mai mici
atunci când F şi indicatorul de zoom luminează intermitent şi au
culoarea verde, cu indicatorul de zoom poziţionat la stânga
poziţiei G (unghi larg). Aparatul foto poate focaliza pe subiecţi
aflaţi la mică distanţă, chiar şi la 10 cm faţă de obiectiv, atunci
când micşorarea este la poziţia de unghi larg maximă sau mărirea
este la un pas de la poziţia de zoom cu unghi larg maxim. La
poziţia de zoom G, aparatul foto poate focaliza la o distanţă de
30 cm.
Reţineţi că este posibil ca bliţul să nu poată lumina întregul subiect la o distanţă mai mică de
50 cm.
Aparatul focalizează pe subiectul aflat în centrul cadrului. Zona focalizată poate fi modificată de
funcţia declanşare la atingere (A 45) sau AF/AE la atingere (A 50).
Aparatul foto focalizează continuu până când focalizarea este blocată prin apăsarea butonului
de declanşare până la jumătate.
Deoarece fotografiile sunt uşor afectate de tremuratul aparatului, ţineţi aparatul foto nemişcat.
Utilizaţi cursorul pentru ajustarea efectului de scenă (A 60) pentru a ajusta saturaţia imaginii.
u Mâncare
Utilizaţi când fotografiaţi alimente.
Modul macro este activat (A 38), iar aparatul foto focalizează
automat în poziţia cea mai apropiată în care poate focaliza.
Distanţa cea mai mică de fotografiere poate varia în funcţie de
poziţia zoomului. Aparatul foto poate focaliza la distanţe mai mici
atunci când F şi indicatorul de zoom luminează intermitent şi au
culoarea verde, cu indicatorul de zoom poziţionat la stânga
poziţiei G (unghi larg). Aparatul foto poate focaliza pe subiecţi
aflaţi la mică distanţă, chiar şi la 10 cm faţă de obiectiv, atunci
când micşorarea este la poziţia de unghi larg maximă sau mărirea
este la un pas de la poziţia de zoom cu unghi larg maxim. La
poziţia de zoom G, aparatul foto poate focaliza la o distanţă de
30 cm.
Bliţul este dezactivat.
Aparatul focalizează pe subiectul aflat în centrul cadrului. Zona focalizată poate fi modificată de
funcţia declanşare la atingere (A 45) sau AF/AE la atingere (A 50).
Aparatul foto focalizează continuu până când focalizarea este blocată prin apăsarea butonului
de declanşare până la jumătate.
Deoarece fotografiile sunt uşor afectate de tremuratul aparatului, ţineţi aparatul foto nemişcat.
Utilizaţi cursorul de ajustare a efectului de scenă (A 60) pentru a ajusta nuanţele subiectului
afectate de lumină. Această ajustare este stocată în memoria aparatului foto chiar şi atunci când
aparatul este oprit.