Manual
359Note tehnice
A
O notă privind obiectivele cu unghi larg şi cu unghi super-larg
Este posibil ca focalizarea automată să nu asigure obţinerea rezultatelor dorite în
situaţii de genul celei prezentate mai jos.
1 Obiectele din fundal ocupă punctul de focalizare într-o măsură mai mare
decât subiectul principal:
Dacă punctul de focalizare include atât
obiecte din prim-plan, cât şi obiecte din
fundal, este posibil ca aparatul foto să
focalizeze asupra fundalului, iar subiectul
poate fi neclar.
Exemplu: Un subiect portret
îndepărtat aflat la o anumită
distanţă de fundal
2 Subiectul conţine multe detalii fine.
Aparatul foto poate avea dificultăţi în
focalizarea asupra subiectelor cărora le
lipseşte contrastul sau care apar mai mici
decât obiectele din fundal.
Exemplu: Un câmp cu flori
În aceste cazuri, folosiţi focalizarea manuală sau folosiţi blocarea
focalizării pentru a focaliza asupra unui alt subiect aflat la aceeaşi
distanţă şi apoi recompuneţi fotografia. Pentru informaţii
suplimentare, consultaţi „Obţinerea rezultatelor bune cu focalizarea
automată” (0 76).