Manualul utilizatorului

56
Note tehnice
Lasere și alte surse de lumină puternică
Nu orientați lasere sau alte surse de lumină extrem de puternică spre
obiectiv, întrucât acest lucru poate duce la deteriorarea senzorului de
imagine al aparatului foto.
Curățarea
Când curățați corpul aparatului foto, utilizați o suflantă pentru a îndepărta
ușor praful și scamele, apoi ștergeți ușor cu o lavetă moale și uscată. După
utilizarea aparatului foto la plajă sau pe malul mării, curățați nisipul sau
sarea cu o lavetă înmuiată ușor în apă proaspătă și uscați bine aparatul
foto. În cazuri rare, electricitatea statică poate avea ca efect iluminarea sau
întunecarea afișajului LCD; acest lucru nu indică o defecțiune. Afișajul va
reveni curând la normal.
Curățarea obiectivului și a oglinzii
Aceste elemente se pot deteriora cu ușurință: îndepărtați praful și
scamele cu o suflantă. Dacă utilizați o suflantă cu aerosoli, păstrați
recipientul în plan vertical pentru a preveni scurgerea lichidului care ar
putea deteriora elementele din sticlă. Pentru a îndepărta urmele de
degete sau alte pete de pe lentile, aplicați o cantitate mică de soluție
pentru curățarea lentilelor pe o lavetă moale și ștergeți lentila cu grijă.
Contactele obiectivului
Păstrați curate contactele obiectivului.