User manual

77
Filme
Operații elementare folosite la înregistrarea și redarea filmelor
Încadrarea filmului
Apăsați pe butonul s pentru a afișa chenarul de încadrare a filmului (A4). Verificați
zona încadrată în chenar înainte de a începe înregistrarea filmului.
Zona înregistrată dintr-un film diferă în funcție de setările definite pentru Opţiuni film
sau VR film în meniul filmului.
Durata maximă de înregistrare a unui film
Fişierele cu filme individuale nu pot avea dimensiuni mai mari de 4 GB sau o durată mai
mare decât 29 de minute, chiar dacă pe cardul de memorie este suficient spaţiu disponibil
pentru a realiza o înregistrare mai lungă.
Durata de înregistrare rămasă pentru un singur film este afişată pe ecranul de filmare.
Durata reală de înregistrare rămasă poate să difere în funcţie de conţinutul filmului, de
mişcarea subiectului sau de tipul de card de memorie.
Pentru înregistrarea filmelor se recomandă utilizarea cardurilor de memorie SD cu clasa
de viteză 6 sau mai mare (A166). Înregistrarea filmului se poate opri în mod neaşteptat
dacă utilizați un card de memorie cu un nivel inferior al clasei de viteză.
B Temperatura aparatului foto
Aparatul foto se poate înfierbânta dacă înregistraţi filme pentru mai mult timp sau dacă aparatul
foto este utilizat într-un spaţiu în care temperatura este ridicată.
Dacă interiorul aparatului se înfierbântă foarte tare în timpul înregistrării filmelor, aparatul foto va
opri automat înregistrarea.
Este afişată durata de timp rămasă până când aparatul foto opreşte înregistrarea (B10s).
După ce aparatul foto opreşte înregistrarea, acesta se va închide.
Lăsaţi aparatul foto închis până când interiorul acestuia se răceşte.