Samsung Xpress SL-C48x, SL-C48xW, SL-C48xFN, SL-C48xFW Color Laser MFP series - User Guide
42
2. Prezentare generală a meniurilor şi noţiuni de bază pentru configurare
Suportul şi tava
Acest capitol furnizează informaţii despre modul în care se încarcă suportul
de imprimare pe maşina dvs.
2
Selectarea suportului de imprimare
Puteţi imprima pe o varietate de suporturi de imprimare, precum hârtie
simplă, plicuri, etichete şi folii transparente. Utilizaţi întotdeauna suporturi
de imprimare care respectă recomandările de utilizare pentru maşina dvs.
Recomandări privind selectarea suportului de
imprimare
Suporturile de imprimare care nu respectă recomandările din prezentul ghid
al utilizatorului pot provoca următoarele probleme:
• Calitate slabă a imprimării
• Blocaje frecvente ale hârtiei
• Uzură prematură a maşinii.
Proprietăţi precum masa, compoziţia, granulaţia şi conţinutul de umezeală
reprezintă factori importanţi ce afectează performanţa maşinii şi calitatea
imprimării. Când alegeţi materialele de imprimare luaţi în considerare
următoarele aspecte:
• Tipul, dimensiunea şi masa suportului de imprimare pentru maşina dvs.
sunt descrise în specificaţiile suportului de imprimare (consultaţi
"Specificaţii privind suporturile de imprimare" la pagina 125).
• Rezultatul dorit: Suportul de imprimare ales trebuie să fie potrivit cu
proiectul dvs.
• Luminozitatea: Anumite suporturi de imprimare sunt mai albe decât
altele şi produc imagini mai clare, mai vibrante.
• Netezimea suprafeţei: Netezimea suportului de imprimare afectează
gradul de claritate al imprimării.
• Anumite suporturi de imprimare pot să respecte toate recomandările
din acest ghid al utilizatorului şi cu toate acestea rezultatele să fie
nesatisfăcătoare. Acest lucru poate avea ca şi cauză caracteristicile
colilor, manipularea necorespunzătoare, niveluri inacceptabile ale
temperaturii şi umidităţii sau alte variabile care nu pot fi controlate.
• Înainte de a cumpăra suporturi de imprimare în cantităţi mari,
asiguraţi-vă că sunt respectate cerinţele specificate în prezentul ghid
al utilizatorului.










