Instruction for Use

7
RO
consecinţe care ar putea fi cauzate de
eliminarea necorespunzătoare a
acestui produs.
Simbolul de pe produs sau de pe
documentele care îl însoţesc indică
faptul că acest aparat nu trebuie
eliminat ca deşeu menajer, ci trebuie
predat la un centru de colectare
corespunzător, pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi
electronice.
RECOMANDĂRI PENTRU
ECONOMISIREA ENERGIEI
Preîncălziţi cuptorul numai dacă se
specifică astfel în tabelul cu informaţii
privind modul de preparare sau în
reţeta dumneavoastră.
Folosiţi forme de copt închise la
culoare, lăcuite sau emailate, pentru că
absorb căldura mai bine.
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE
Acest aparat a fost proiectat, construit
şi distribuit în conformitate cu
cerinţele directivelor europene: LVD
2014/35/UE, EMC 2014/30/UE şi RoHS
2011/65/UE.
Acest aparat, care este proiectat
pentru a veni în contact cu
produse alimentare, este în
conformitate cu Regulamentul
european
nr. 1935/2004.
Acest aparat îndeplineşte cerinţele
de proiectare ecologică prevăzute de
Regulamentele europene nr. 65/2014
şi nr. 66/2014, în conformitate cu
standardul european EN 60350-1.
RECOMANDĂRI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR
ELIMINAREA AMBALAJULUI
Ambalajul este reciclabil în
proporţie de 100% şi este marcat
cu simbolul r
eciclării
. Diferitele
părţi ale ambalajului nu trebuie
aruncate la întâmplare, ci trebuie
reciclate în conformitate cu
normele stabilite de autorităţile
locale.
E
LIMINAREA APARATELOR
E
LECTROCASNICE UZATE
Atunci când eliminaţi aparatul uzat,
faceţi-l inutilizabil tăind cablul de
alimentare şi scoţând uşile şi
grătarele (dacă intră în dotare),
astfel încât copiii să nu poată
pătrunde cu uşurinţă în interior şi să
rămână blocaţi.
Acest aparat este fabricat
cu materiale reciclabile
sau reutilizabile. Aruncaţi-l
în conformitate cu normele
locale referitoare la eliminarea
deşeurilor.
Pentru informaţii ulterioare referitoare
la eliminarea, valorifica ea şi reciclarea
aparatelor electrocasnice, contactaţi
autorităţile locale competente,
serviciul de eliminare a deşeurilor
menajere sau magazinul de unde aţi
cumpărat aparatul.
Acest aparat este marcat în
conformitate cu Directiva europeană
2012/19/UE privind deşeurile de
echipamente electrice şi electronice
(DEEE).
Asigurându-vă că acest produs este
eliminat în mod corect, contribuiţi la
prevenirea potenţialelor consecinţe
negative asupra mediului înconjurător
şi sănătăţii persoanelor, cu