Instruction for Use

scos din circulaţie (aruncat) în mod corect, contribuiţi la
prevenirea eventualelor consecinţe negative pentru mediul
înconjurător şi sănătatea oamenilor.
Simbolul de pe aparat sau documentaţia însoţitoare
indică faptul că acest aparat nu trebuie aruncat ca un simplu
gunoi de tip casnic şi că trebuie predat la un punct de
recoltare special pentru reciclarea aparatelor electrice şi
electronice.
În momentul când aparatul trebuie aruncat acestuia i se va
tăia cablul de alimentare pentru a nu putea fi folosit, iar uşile
şi rafturile de la interior vor fi scoase în aşa fel încât copiii să
nu aibă acces cu uşurinţă în interiorul aparatului.
Scoateţi-l din circulaţie conform normelor locale de aruncare
a gunoaielor şi predaţi-l la punctele speciale de recoltare şi
nu-l lăsaţi nesupravegheat nici măcar pentru puţine zile
pentru că este o sursă de pericole pentru un copil. Pentru
ulterioare informaţii cu privirea la modul de comportare
pentru recuperarea şi reciclarea acestui aparat contactaţi
biroul local specializat, serviciul de salubritate sau magazinul
unde a fost cumpărat aparatul.
Informaţie:
Acest aparat este lipsit de CFC. Circuitul refrigerant conţine
R134a (HFC) sau R600a (HC) (vezi plăcuţa matricolă situată
la interiorul aparatului).
Pentru aparatele cu Izobutan (R600a): izobutanul este un
gaz natural fără efecte asupra mediului înconjurător, dar
inflamabil. Este deci indispensabil să vă convingeţi că
tuburile circuitului refrigerant să nu fie vătămate.
Acest produs ar putea conţine gaze fluorurate cu efect de
seră, care cad sub incidenţa Protocolului de la Kyoto; gazul
de răcire este conţinut într-un sistem sigilat ermetic.
Gaz de răcire: R134a are un potenţial de încălzire globală
(GWP) de 1300.
Declaraţie de conformitate
Acest aparat este destinat conservării de produse
alimentare şi e produs în conformitate cu regulamentul
(CE) Nr. 1935/2004.
Acest aparat a fost proiectat, fabricat şi comercializat în
conformitate cu:
- obiectivele de securitate din Directiva Tensiune Joasă
2006/95/CE;
- cerinţele de protecţie din Directiva “EMC" 2004/108/CE.
Securitatea electrică a aparatului este asigurată numai când
aparatul este branşat la o instalaţie eficientă de legare la
pământ conformă cu legea.
SERVICIUL DE ASISTENŢĂ TEHNICĂ
Înainte de a contacta Serviciul de Asistenţă Tehnică:
1. Controlaţi dacă nu este posibil să eliminaţi singuri
defecţiunile.
2. Puneţi din nou în funcţiune aparatul pentru a vă asigura
că inconvenientul a fost eliminat. Dacă rezultatul este
negativ, deconectaţi din nou produsul şi repetaţi operaţia
după o oră.
3. Dacă problema persistă, contactaţi Serviciul de Asistenţă
Tehnică.
Comunicaţi:
tipul de defecţiune,
modelul,
numărul Service (numărul ce se găseşte după cuvântul
SERVICE pe plăcuţa cu datele tehnice situată în spatele
produsului)
adresa dv. completă,
numărul dv. de telefon şi prefixul.