User manual
14
ADAPTARE LA DIFERITE GAZE ŞI REGLAJE
Pentru a adapta aparatul pentru a funcţiona cu un alt tip de gaz decât cel pentru
care a fost livrat este necesară schimbarea ajutajelor (care se găsesc în comerţ),
reglarea accesului de aer la arzătorul cuptor şi grătar, a debitului economic şi
schimbarea modului de racordare (conform celor indicate).
După adaptarea aparatului la un alt tip de gaz se înlocuieşte eticheta de reglare
a aparatului cu o etichetă nouă, livrată împreună cu piesele de adaptare.
SCHIMBAREA AJUTAJELOR
SCHIMBAREA AJUTAJELOR ARZĂTOARELOR PLITEI
- Se înlătură grătarele plitei, capacele şi inelele arzătoarelor.
- Se deşurubează ajutajele cu ajutorul unei chei tubulare de 7 mm şi se
înlocuiesc cu cele corespunzătoare gazului utilizat şi tipului de arzător (conform
tabelului de ajutaje).
Capac
arzător
Inel
arzător
Corp
arzător
SCHIMBAREA AJUTAJELOR ARZĂTORULUI CUPTOR
− Se înlătură fundul cuptorului.
− Se demontează arzătorul prin desfacerea şurubului din mijloc care îl fixează.
− Se deşurubează ajutajul cu ajutorul unei chei tubulare de 10 mm şi se
înlocuieşte cu cel corespunzător gazului utilizat şi tipului de arzător (conform
tabelului de ajutaje).
SCHIMBAREA AJUTAJELOR ARZĂTORULUI GRĂTAR
− Se demontează arzătorul prin desfacerea şuruburilor care îl fixează de partea
superioară a cuptorului
− Se deşurubează ajutajul cu ajutorul unei chei tubulare de 10 mm şi se
înlocuieşte cu cel corespunzător gazului utilizat şi tipului de arzător (conform
tabelului de ajutaje).
15
REGLAJUL ADMISIEI DE AER
REGLAJUL ADMISIEI DE AER LA ARZĂTORUL CUPTOR
Reglajul admisiei de aer este corect dacă flacăra are o lungime de 15 mm cu un
sâmbure de culoare albastru-verzui de 4-5 mm bine conturat şi o manta de
culoare albastru-violet. Nu se admite ca flacăra să scoată fum, să vibreze
puternic să manifeste tendinţe de desprindere sau întoarcere şi nici să aibă
vârfuri galbene sau roşii.
lipsa aerului
reglaj corect
exces de aer
- Se slăbeşte şurubul care fixează regulatorul de aer.
- Se deplasează regulatorul înainte sau înapoi până la obţinerea unui reglaj
corect.
- Se strânge şurubul de fixare.
regulator de aer
ş
urub de fixare
REGLAJUL ADMISIEI DE AER LA ARZĂTORUL GRĂTAR
− Se slăbeşte şurubul care fixează tubul Venturi
− Se deplasează tubul la stânga sau la dreapta pâna la obţinerea unui reglaj
corect.
− Se strânge şurubul de fixare.