User manual

Poziţionarea rafturilor de pe uşă
Pentru a permite conser-
varea pachetelor cu ali-
mente de diferite dimen-
siuni, rafturile de pe uşă
pot fi poziţionate la înălţi-
mi diferite.
Trageţi treptat raftul în
sensul săgeţilor până
când se eliberează, apoi
re-poziţionaţi-l conform
necesităţilor.
Important acest aparat este vândut în Franţa.
În conformitate cu reglementările valabile în această
ţară, trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv special
(vezi figura), care se pune în compartimentul inferior al
frigiderului, pentru a indica zona sa cea mai rece.
Sfaturi utile
Sunete normale în timpul funcţionării
•Puteţi auzi sunete slabe, ca nişte gâlgâituri sau ca
nişte bule, când agentul de răcire este pompat prin
tuburile din spate. Acest lucru este normal.
Când compresorul funcţionează, agentul de răcire
este pompat prin circuit, iar de la compresor se aude
un sunet ca un sfârâit sau un zgomot ca de pulsaţie.
Acest lucru este normal.
Dilatarea termică poate cauza un sunet brusc
asemănător cu nişte crăpături. Este natural, nu un
fenomen fizic periculos. Acest lucru este normal.
Când compresorul porneşte sau se opreşte, veţi auzi
un sunet slab (un "clic") datorat regulatorului de tem-
peratură. Acest lucru este normal.
Recomandări pentru economisirea energiei
Nu deschideţi uşa prea des şi nu o lăsaţi deschisă
mai mult decât e absolut necesar.
•Dacă temperatura camerei este ridicată şi Butonul
de reglare a temperaturii este setat pe temperatură
redusă, iar aparatul este complet încărcat, compre-
sorul poate funcţiona în mod continuu, iar pe evapo-
rator se poate produce brumă sau gheaţă. Dacă se
întâmplă acest lucru, setaţi butonul de reglare a tem-
peraturii pe o setare mai caldă pentru a permite dez-
ghe
ţarea automată, economisindu-se astfel energia.
Recomandări pentru conservarea alimentelor
proaspete
Pentru a obţine cele mai bune rezultate:
nu puneţi alimente calde şi nu păstraţi lichide care se
evaporă în frigider
acoperiţi sau înveliţi alimentele, mai ales dacă au un
miros puternic
•poziţionaţi alimentele astfel încât aerul să poată cir-
cula liber în jurul lor
Recomandări privind păstrarea în frigider
Recomandări utile:
Carne (toate tipurile) : ambalaţi-o în pungi de polietilenă
şi puneţi-o pe raftul de sticlă, deasupra sertarului pentru
legume.
Carnea poate fi conservată în siguranţă în acest mod
pentru una sau două zile maximum.
Alimente gătite, gustări reci etc.: acestea trebuie acope-
rite şi pot fi păstrate pe orice raft.
Legume şi fructe: acestea trebuie să fie bine curăţate şi
puse în sertarul special (sertarele speciale) din dotare.
Unt şi brânză: acestea trebuie puse în recipiente erme-
tice sau învelite în folie de aluminiu sau în pungi de po-
lietilenă pentru a exclude aerul cât mai bine posibil.
Sticle de lapte: acestea trebuie să aibă dop şi să fie
păstrate în raftul pentru sticle de pe uşă.
Bananele, cartofii, ceapa şi usturoiul, dacă
nu sunt am-
balate, nu trebuie păstrate în frigider.
23